Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O nouă anchetă privind închisorile secrete ale CIA din România

de Cuget Liber Vineri, 09 Septembrie 2011 1284 1 min citire
O nouă anchetă privind închisorile secrete ale CIA din România
Comisia pentru Afaceri Juridice a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) cere autorităților juridice române să inițieze o anchetă serioasă cu privire la centrele de detenție secrete ale CIA, potrivit unui proiect de rezoluție adoptat miercuri la Paris, se arată într-un comunicat al CoE.
Într-un proiect de rezoluție adoptat miercuri la Paris, pe baza unui raport al parlamentarului elvețian Dick Marty, Comisia pentru Afaceri Juridice a APCE s-a pronunțat și în privința anchetelor judiciare sau parlamentare lansate după două rapoarte importante ale lui Marty, în urmă cu cinci ani, care au nominalizat guvernele europene ce au găzduit închisori secrete ale CIA sau au colaborat în vederea unor extrădări extraordinare sau tortură.
Comisia deplânge că parlamentele din Polonia și România s-au limitat la anchete "al căror principal scop pare să fi fost apărarea poziției oficiale a autorităților naționale" și cere autorităților juridice române să inițieze o investigație serioasă, urmărind acuzațiile detaliate de răpiri și detenții secrete.
Totodată, comisia salută ancheta parlamentară din Lituania care stabilește existența a două centre de detenție ale CIA în țară, constatând însă că ancheta nu a permis să se stabilească dacă persoanele au fost efectiv deținute și maltratate în aceste locuri, sau dacă oficialii lituanieni de rang înalt au fost informați. 
Taguri
Articolul anterior Adelina Pestrițu, plictisită rău
Articolul următor Aderarea României și Bulgariei la Schengen, decisă pe 22 septembrie

Comentează știrea

ionica
9 septembrie 2011
anchetă serioasă...

Asta-i prea de tot!! Cum adică ancheta condusă de distinsa (fost procuroare) Norica Nicolai nu a fost serioasă?

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei