Oboseala la volan reprezintă o mare problemă, iar un procent semnificativ de accidente are loc din cauza acestui fenomen, potrivit
RealitateaCei ce pornesc la drum lung sunt deseori afectați de oboseală, așa că dacă și tu te afli în această situație nu ar fi rău să șții ce ar trebui să faci pentru a conduce în siguranță.
- Publicitate -
Înainte de toate, este indicat să șții și care sunt primele semne care indică oboseală la volan. Nu de altă, dar primele semne ar trebui să te facă să aplici și următorii pași.
În primul rând, microsomnul este indicat de căscatul des, dar și de lipsa concentrării la drum. De asemenea, îți este greu să ții ochii deschiși și te apropii destul de mult de marginea șoselei, dar și de centrul acesteia.
Totodată, cei afectați de oboseală la volan nu vor mai păstra distanță corectă față de autovehiculul din față lor sau rateazsa anumite semne de circulație și se pun în pericol.
Dacă și tu ai întâmpinat aceste semne, ar fi bine să șții că cel mai bun sfat pe care ți-l putem da este să nu te urci la volan sau să tragi mașînă pe dreapta și să încerci să te odihnești timp de 30 de minute.