Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Parlamentarii constănțeni încearcă să rotunjească veniturile județului cu amendamente la bugetul pe 2009

de Ada CODĂU, Corina POPESCU Miercuri, 11 Februarie 2009 319 5 min citire
Deputații și senatorii au ca termen limită pentru depunerea amendamentelor la proiectul bugetului de stat și al asigurărilor sociale ziua de astăzi. Ulterior acestui demers, documentele urmează să intre în lucrul Comisiei de Buget, iar raportul final va fi depus lunea viitoare, la ora 13.00.
Parlamentarii constănțeni s-au agitat în ultimele zile și au depus, și ei, o serie de amendamente la buget.
Liberalii constănțeni aduc amendamente în grup
Deputatul constănțean George Dragomir, președinte al Organizației Județene a PNL, a declarat că liberalii tomitani au adus o mulțime de amendamente pentru toate localitățile cuprinse în colegiile pe care le reprezintă.
În opinia sa, toate amendamentele sunt importante pentru că ele vin în sprijinul rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitățile județene. "Atât eu, cât și colegii mei, Mihai Lupu și Puiu Hașotti, am pregătit zeci de amendamente care vizează proiectele de renovare, ridicare a școlilor, de asfaltare și de canalizare oriunde am înțeles că este nevoie", a explicat el.
Încă de la sfârșitul lunii ianuarie, liberalii și-au anunțat principalele intervenții parlamentare pentru a sprijini localitățile constănțene. Atunci, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul liberal Mihai Lupu a vorbit despre amendamentele la bugetul pe anul 2009 care privesc proiectele de investiții cu impact asupra tuturor sectoarelor de activitate și asupra a ceea ce înseamnă viața oamenilor în Colegiul 2.
Printre ele se numără realizarea parcului industrial Medgidia, dezvoltarea turismului în zona Hârșova, proiectele de infrastructură pentru Seimeni și pentru Mihail Kogălniceanu. El își mai anunțase, în acel moment, și intenția de a face amendamente asupra legii bugetului pentru rețelele de apă din localitățile Ghindărești și Crucea, precum și pentru celelalte care se confruntă cu aceeași situație.
Parlamentarii PD-L fac lobby pentru școli și biserici
Parlamentarii democrat-liberali au, de asemenea, câteva amendamente la proiectul de buget pe 2009. Deputatul PD-L Maria Stavrositu (Colegiul nr. 10) a depus, în sensul acesta, amendamente în două direcții: educație și sprijinirea unor proiecte cu caracter social. Este vorba, concret, de îmbunătățirea condițiilor pe care le oferă câteva dintre grădinițele constănțene în care învață preșcolarii și finanțarea câtorva cantine sociale din Constanța, care funcționează pe lângă bisericile din colegiul său.
Și colegul său de partid, deputatul Colegiului 5, Zanfir Iorguș, a avut șase amendamente la proiectul de buget pe anul în curs. Este vorba, concret, de trei amen-damente depuse, potrivit explicațiilor lui Iorguș "pentru Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, la capitolul 5701, referitoare la școlile și grădinițele din Colegiul 5". Iorguș a menționat aici grădinița din satul Moșneni comuna 23 August, Școala Generală cu clasele I-IV din Pecineaga și grădinița din comuna Limanu, cele trei instituții de învățământ necesitând lucrări de reabilitare.
Totodată, Iorguș are amendamente și pentru Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, la capitolul 6701. Iorguș speră să obțină bani pentru biserica din Tuzla, pentru cea din Schitu - Costinești, precum și pentru Biserica Sfântu Mina din Mangalia, pentru continuarea lucrărilor de construcție și reabilitare.
Conștient de posibilitățile limitate pe care le oferă bugetul de anul acesta, deputatul Constantin Chirilă s-a limitat la a solicita, încă de ieri dimineață, fondurile necesare pentru construirea unei biserici la Albești.
În ceea ce privește reprezentanții PD-L Constanța în Senat, parlamentarul Mircea Banias, senatorul Colegiul 4, a declarat ieri că în cursul zilei de azi va depune un amendament vizând construcția unei grădinițe cu program prelungit în localitatea Poarta Albă. Senatorul democrat-liberal a mai precizat că va solicita, în cadrul acestui amendament, cinci miliarde de lei vechi.
Amendamente la cultură, marca UDTTMR
Aledin Amet, deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România intenționează să depună trei amendamente la bugetul de stat pentru 2009. Concret, el intenționează să solicite un ajutor de 150.000 de lei pentru trei proiecte cultural - religioase care ar urma să fie dezvoltate în județul Constanța.
Deputatul va solicita suma de 50.000 de lei pentru demararea lucrărilor la o geamie pentru comunitatea musulmană din comuna constănțeană Castelu. Alți 50.000 de lei ar urma să fie alocați pentru reabilitarea gardului cimitirului musulman din Lumina. Din încă 50.000 de lei ar trebui să se demareze și lucrările la un monument comemorativ al eroilor musulmani căzuți în cele două Războaie Mondiale în armata română.
Aledin Amet a mai adăugat la lista solicitărilor financiare pentru județul Constanța și alocarea fondurilor necesare Bibliotecii Județene "I.N. Roman" pentru editarea celei de a patra ediții a "Dicționarului personalităților dobrogene".
Ibram, cu gândul la sănătate
În ceea ce îl privește pe Iuseim Ibram, deputatul Uniunii Democrate Turce din România, el este membru în comisia de sănătate din Camera Deputaților. Deputatul turc ar fi intenționat să depună un amendament pentru alocarea unei sume mai mari Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța, dar nu a găsit o cale de colaborare cu autoritățile în domeniu de la nivelul județului. Ibram susține că el identificase și sursele de finanțare pentru spitalul județean, dar cum nu a reușit să obțină un răspuns de la autoritățile județene în legătură cu prioritățile spitalului, acestea vor rămâne doar în stadiul de proiect.
PSD, sub tăcere
Din păcate, parlamentarii PSD nu s-au arătat prea entuziasmați să comunice alegătorilor inițiativele lor în ceea ce privește bugetul.
Senatorul Nicolae Moga ne-a rugat, în cursul dimineții, să revenim spre seară cu un telefon pentru a ne spune concret ce amendamente are pe colegiul său și nu numai. Seara însă senatorul avea telefonul închis. Nici deputații Manuela Mitrea (Colegiul nr. 8) și Eduard Martin (Colegiul nr. 6) nu au răspuns la telefon.
Am încercat să îl contactăm telefonic și pe senatorul social-democrat Alexandru Mazăre. Dialogul a fost bruiat din cauza ambianței zgomotoase care îl înconjura pe parlamentar ieri seară, discuția încheindu-se fără nici un rezultat concret. Vom reveni, însă, în perioada următoare pentru a obține informațiile necesare.
La fel și în cazul deputaților PSD Cristina Dumitrache (Colegiul nr. 3), Antonella Marinescu (Colegiul nr. 9) și Matei Brătianu (Colegiul nr. 7).
Articolul anterior Hoț din mașini prins de jandarmi
Articolul următor Deputatul PD-L Constantin Chirilă susține IMM-urile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei