Recentele acte de vandalism comise de evrei extremiști împotriva creștinilor "otrăvesc atmosfera" în contextul apropierii vizitei lui Francisc în Țara Sfântă, care va avea loc în perioada 24-26 mai, a apreciat Patriarhul latin al Ierusalimului, Fouad Twal.
- Publicitate -
"La acest stadiu, actele de vandalism necontrolate otrăvesc atmosfera, atmosfera de coexistență și cooperare, în special cu două săptămâni înainte de vizita Papei Francisc", a deplâns Patriarhul latin al Ierusalimului, Fouad Twal, cea mai înaltă autoritate catolică din Țara Sfântă, în cadrul unei conferințe de presă, la Haifa, în nordul Israelului, în contextul în care profanările unor lăcașuri de cult creștine și musulmane, atribuite unor grupuri de extremă-dreapta, s-au multiplicat în ultimele luni.
Cu toate că poliția a efectuat rețineri în mediile religioase naționaliste evreiești, nicio persoană nu a fost inculpată până în prezent.
"Guvernul israelian trebuie să se îngrijoreze, întrucât aceste acte afectează imaginea statului Israel în străinătate", a avertizat Twal.
Poliția și Shin Beth (serviciul de securitate internă) se tem, potrivit presei israeliene, că evrei religioși ultranaționaliști s-ar putea folosi de pelerinajul Papei în Țara Sfântă, în scopul de a comite noi acțiuni.
Cuvinte ofensatoare împotriva lui Hristos și sintagma "Regele David pentru evrei" au apărut pe zidurile Bisericii ortodoxe române cu hramul "Sfântul Gheorghe", situată pe strada Hahoma Hashlishit din Ierusalim, în apropierea unui cartier al evreilor ultraortodocși (haredi). Inscripțiile au fost descoperite de membri ai lăcașului de cult în cursul nopții de joi spre vineri.
De asemenea, în urmă cu câteva zile, pe o clădire din centrul vechi al Ierusalimului a fost scris mesajul "Moarte arabilor", iar pe ziduri din Ierusalimul de Vest au fost desenate svastici.