Cel puțin 6.000 de persoane din administrația publică centrală și locală care cumulează, în prezent, salariul și pensia ar urma să iasă la pensie din 1 februarie, potrivit unui ordin semnat de premier și de ministrul Finanțelor, însă numărul bugetarilor la vârsta de pensionare este mult mai mare.
- Publicitate -
"Nu știm în acest moment câți pensionari lucrează în sistemul bugetar, întrucât acesta implică atât învățământul sau sănătatea, cât și administrația publică", a declarat vineri, pentru NewsIn, președintele Sed Lex, Vasile Marica.
Măsura va fi impusă printr-un memorandum al ministrului Finanțelor Publice, Gheorghe Pogea.
Cu doar o zi înainte de sfârșitul anului, ministrul Finanțelor a luat această hotărâre în privința funcționarilor publici din administrația publică centrală. Este vorba de toți angajații din ministere, autorități naționale și agenții guvernamentale care îndeplinesc atât condițiile de vârstă standard de pensionare, cât și stagiul minim de cotizare.
Așadar, peste numai două săptămâni, funcționarii vizați de ordinul ministrului Pogea vor trebui să renunțe la serviciu, în favoarea pensiei. În acest fel, spun guvernanții, se va limita numărul de persoane delegate sau detașate de anumite instituții publice.
Autoritățile și-au motivat această hotărâre prin necesitatea de reducere a cheltuielilor bugetare care se impun în acest an de criză. De asemenea, în memorandum se arată că în urma pensionării acestor persoane, activitatea în ministere și în alte instituții publice va deveni mai eficientă.