Duminică, 07 Iunie 2026

Persoanele rămase blocate într-o peșteră inundată, SALVATE AZI

de Alina DRACOPOL Luni, 08 Ianuarie 2024 480 < 1 min citire
Persoanele rămase blocate într-o peșteră inundată, SALVATE AZI
Salvatorii sloveni au evacuat luni cinci persoane rămase blocate începând de sâmbătă într-o peşteră inundată, a anunţat conducătorul misiunii, precizând că starea lor este bună, transmite Reuters.
Maks Merela, şeful unităţii de salvare speologică, a declarat că cele cinci persoane au fost transportate cu barca prin unele secţiuni ale reţelei de lacuri subterane cu o lungime totală de 8,2 kilometrim, iar prin altele au mers pe jos.
"Sunt acum într-un loc cald, toată lumea este bine, toţi sunt optimişti, iar misiunea de salvare a fost încheiată cu succes", a declarat Merela pentru Reuters.
Grupul, care a inclus trei membri ai unei familii, precum şi doi ghizi turistici, s-a adăpostit într-un loc sigur, la circa doi kilometri distanţă de intrarea în peştera Krizna Jama din sud-vestul Sloveniei, care poate fi vizitată doar cu barca.În ultimele două zile, scafandrii au reuşit să ajungă la ei pentru a le duce mâncare, apă, medicamente şi un cort încălzit, însă nivelul ridicat al apei a făcut imposibilă evacuarea lor.
foto: Agerpres/Reuters
Taguri
Articolul anterior Fotbal: A încetat din viaţă germanul Franz Beckenbauer
Articolul următor Atenţionare de călătorie MAE. Republica Moldova - Cod portocaliu de intemperii şi perturbări ale transporturilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei