Echipele de salvare au evacuat peste 100 de persoane de pe acoperişuri după ce un mic oraş din estul Australiei a ajuns sub ape în urma unei viituri, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.
- Publicitate -
Precipitaţiile abundente căzute asupra unei mari părţi a statului New South Wales (est), deja afectat de ploi, au făcut ca apele să crească peste noapte, izolând oraşe şi comunităţi.
În localitatea Eugowra, cu 800 de locuitori, situată la 350 de kilometri vest de Sydney, numeroşi localnici s-au grăbit să se urce pe acoperişuri pentru a se pune la adăpost. Posturile locale de televiziune au arătat oraşul transformat într-un lac noroios, doar acoperişuri şi copaci rămânând deasupra apei.
„Doar în Eugowra am avut 140 de salvări legate de inundaţii. Peste 100 dintre acestea au fost salvări de pe acoperişuri", a declarat ministrul serviciilor de urgenţă din New South Wales, Stephanie Cooke.
„Cei rămaşi blocaţi au fost transportaţi în siguranţă cu barca şi cu elicopterul", a precizat aceasta, calificând situaţia drept foarte gravă, nu doar în Eugowra, ci în multe locuri.
Potrivit serviciilor de urgenţă ale statului, 173 de operaţiuni de salvare au avut loc începând de luni dimineaţă