Duminică, 07 Iunie 2026

Platforma X a restabilit contul Iuliei Navalnaia, după o scurtă suspendare

de Madalina PETRESCU Marţi, 20 Februarie 2024 176 1 min citire
Platforma X a restabilit contul Iuliei Navalnaia, după o scurtă suspendare
Contul de pe platforma X (fosta Twitter) al Iuliei Navalnaia, văduva opozantului rus Aleksei Navalnîi, a fost restabilit marţi după mai puţin de o oră de suspendare pentru încălcarea regulilor de utilizare, informează AFP.
Iulia Navalnaia şi-a creat contul luni, după ce anunţase că va continua lupta politică a soţului său. Nicio precizare nu a fost făcută în legătură cu motivul scurtei suspendări a contului.
Luni, ea postase pe acest cont un video în care îl acuza pe preşedintele rus Vladimir Putin că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi şi a scris marţi că "nu-i pasă" de comentariile Kremlinului, care a declarat că "acuzaţiile sale sunt grosolane şi nefondate".
"Cont suspendat", era scris pe pagina văduvei opozantului, platforma X indicând fără alte explicaţii că suspendă "conturile care încalcă regulile X".
Echipa defunctului opozant i-a cerut într-un tweet lui Elon Musk, proprietarul platformei, "să explice exact ce reguli au fost încălcate" de Iulia Navalnaia.
Aleksei Navalnîi, care ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru "extremism" într-un penitenciar din regiunea arctică, a murit pe 16 februarie în detenţie, potrivit autorităţilor ruse.
Argumentând că sunt în curs proceduri medico-legale, autorităţile ruse au refuzat până acum să predea corpul familiei, chiar dacă susţinătorii săi consideră că regimul rus caută să acopere o crimă, acuzaţii din nou respinse de Kremlin.
Lumea occidentală a denunţat puternic moartea opozantului, ce se afla în detenţie de peste trei ani, şi l-a considerat vinovat pe Vladimir Putin.
Preşedintele rus "a fost informat" de decesul lui Navalnîi, potrivit purtătorului său de cuvânt, însă nu a făcut nicio declaraţie pe acest subiect.
Taguri
Articolul anterior Alexandru Matei: „Băieţii sunt excepţionali, au demonstrat că merită sa fie la Jocurile Olimpice”
Articolul următor Astfel realizăm că regulile din poker se aplică în viața de zi cu zi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei