Duminică, 07 Iunie 2026

Podul care nu duce nicăieri. Cum arată construcția de 350 de milioane de dolari dintre China și Coreea de Nord

de Cuget Liber Miercuri, 26 Noiembrie 2014 330 1 min citire
Podul care nu duce nicăieri. Cum arată construcția de 350 de milioane de dolari dintre China și Coreea de Nord
China a construit un pod care ar fi trebuit să lege provinciile subdezvoltate din nord-estul țării cu Coreea de Nord, însă construcția care a costat 350 de milioane de dolari se dovedește inutilă.
Podul peste râul Yalu a fost inaugurat în luna octombrie, însă în partea nord-coreeană acesta nu este finalizat. Podul se termină brusc în câmp, nu există clădiri de vamă iar drumuri spre pod nu au fost costruite, scrie Business Insider.
Un raport publicat de Global Times sugerează că deschiderea propriu-zisă a podului lung de 3 kilometri a fost amânată "pe termen nedefinit". Oficialitățile din Beijing și Phenian nu au făcut comentarii oficiale, scrie Mediafax. Analiștii străini consideră că întârzierea lucrărilor din partea Coreei de Nord indică îngrijorări cu privire la influența economiei chineze asupra țării. De la fondarea sa, Coreea de Nord a fost extrem de precaută în a deveni dependentă de cele două puteri economice vecine, China și Rusia.
Phenianul a început proiecte majore de construcții, printre care un nou aeroport internațional și ansambluri rezidențiale.
În afara noului pod, China vrea să dezvolte și o rețea de drumuri în Coreea de Nord, pentru ca provinciile sale să aibă acces mai ușor la porturile nord-coreene, pentru export la costuri mai mici.
Vechiul pod dintre cele două țări, construit în 1937, permite accesul trenurilor, al mașinilor și camioanelor, însă traficul auto se poate face pe un singur sens. În mod normal, traficul se desfășoară pe un sens dimineața și pe celălalt după-amiaza, scrie MEDIAFAX:Mai multe detalii AICI
Taguri
Articolul anterior Petro Poroșenko l-a felicitat telefonic pe Klaus Iohannis și l-a invitat să efectueze o vizită în Ucraina
Articolul următor Ziua internațională pentru eliminarea violenței asupra femeilor

Comentează știrea

mielutu
26 noiembrie 2014
pierdut in spatiu

cugetule, pune mana pe stlas , poate nu este prea tarziu sa inveti punctele cardinale. podul respectiv ar trebui sa masoare cateva mii de km ca sa lege NE chinei cu corea de nord. avem destula prostime in romania, nu este cazul sa mai adaugi si tu.......

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei