Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Polonia și Ungaria își mențin veto-ul asupra bugetului UE

de Cuget Liber Marţi, 01 Decembrie 2020 574 1 min citire
Polonia și Ungaria își mențin veto-ul asupra bugetului UE
Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, şi omologul său ungar, Viktor Orban, au rămas hotărâţi să îşi menţină veto-ul asupra bugetului multianual al UE dacă cererea lor de retragere a condiţiilor legate de statul de drept nu va fi auzită, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al executivului de la Varşovia, notează AFP.
"Poziţia Poloniei şi Ungariei rămâne clară. Aşteptăm propuneri din partea preşedinţiei germane" a Uniunii Europene, le-a declarat Piotr Muller jurnaliştilor, la finalul unei întâlniri de lucru la Varşovia între premierul polonez şi cel ungar.
Mateusz Morawiecki şi Viktor Orban au "discutat despre variantele strategice de negociere" asupra bugetului european, în perspectiva viitorului summit UE, a subliniat el.
Criticate frecvent de Bruxelles pentru reformele lor acuzate că sabotează valorile democratice, Polonia şi Ungaria au blocat adoptarea bugetului multianual şi a planului de relansare europeană post-COVID.
Cele două ţări se opun mecanismului care permite să fie private de fonduri în cazul încălcării statului de drept (independenţa justiţiei, politica anticorupţie), considerând că se aduce atingere independenţei lor.
Această dispută provoacă nemulţumirea profundă a unor ţări membre care aşteaptă cu nerăbdare să profite de planul de relansare destinat economiilor afectate de pandemia de COVID-19.
Premierul polonez urmează să discute marţi prin videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi apoi cu "câţiva şefi de guvern" pe această temă, a adăugat Piotr Muller. (sursa: Agerpres)
Taguri
Articolul anterior Ziua Națională a României. Google Doodle special de 1 Decembrie
Articolul următor Liga 2: Antrenorul Rapidului, infectat cu Covid-19

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei