Joi, 04 Iunie 2026

Predicator islamist, condamnat la moarte

de Cuget Liber Marţi, 02 Mai 2017 214 < 1 min citire
Predicator islamist, condamnat la moarte
Un tribunal din Cairo a condamnat la moarte în contumacie un predicator egiptean, Wagdi Ghoneim, acuzat că a fondat o organizație ilegală care îndemna la violențe împotriva forțelor de securitate, au anunțat responsabili egipteni, relatează AFP, potrivit Agerpres.  
Susținător al fostului președinte islamist Mohamed Morsi, predicatorul islamist trăiește în Turcia.
Alte două persoane, în detenție, au fost condamnate la moarte, în timp ce alte cinci au fost condamnate la închisoare pe viață, pedeapsă care echivalează în Egipt cu 25 de ani de detenție pentru aceleași capete de acuzare, potrivit unui responsabil judiciar și unui responsabil al securității.
De când armata l-a destituit pe Morsi, partizanii acestuia sunt ținta unei represiunui sângeroase în timp ce autoritățile sunt acuzate de exploatarea puterii judiciare pentru a reduce la tăcere vocile disidente.
Taguri
Articolul anterior O nouă regulă. Miresele primesc în ziua nunții bâte din lemn cu care să-și bată soții
Articolul următor Efectele războiului din Siria. Șapte spitale scoase din funcțiune în 30 de zile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei