Duminică, 07 Iunie 2026

Premieră. UDMR va avea deputat în județul Vaslui și niciun loc pentru PNL

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 132 1 min citire
Premieră. UDMR va avea deputat în județul Vaslui și niciun loc pentru PNL
UDMR a obţinut în premieră un mandat de deputat în judeţul Vaslui prin Boglarka Kantor, candidată din Gheorgheni, judeţul Harghita.
Uniunea Democrată Maghiară din România a primit la Camera Deputaţilor 544 de voturi, mandatul fiind obţinut în urma redistribuirii, relatează Agerpres. PSD a obţinut două posturi de deputat prin preşedintele organizaţiei judeţene, Adrian Solomon, aflat la al cincilea mandat în Camera Deputaţilor, şi Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, care şi-a adjudecat astfel primul mandat de parlamentar. Formaţiunea social-democrată va fi reprezentată în Senat de Victoria Stoiciu, consilier în Cancelaria Prim-ministrului. AUR, formaţiunea clasată pe locul al doilea în preferinţele electoratului din judeţul Vaslui, a obţinut un post de deputat prin Laura Gherasim, originară din Vaslui, stabilită în Bucureşti. 
USR a obţinut la redistribuire un post de deputat, care îi revine preşedintelui organizaţiei judeţene, Mihai Botez, aflat la cel de-al treilea mandat, şi un post de senator, deţinut de Cătălin Mîndru, fost viceprimar în perioada 2020 - 2024. Raisa Enachi, deputat ales pe listele AUR în anul 2020, a obţinut un al doilea mandat în Camera Deputaţilor din partea S.O.S România. Formaţiunea a câştigat la redistribuie şi un post de senator prin candidatul Cristian Bem, din Voluntari. În Camera Deputaţilor va merge şi Andrei - Ionuţ Teslariu din partea POT. 
Pentru prima dată, în judeţul Vaslui, PNL nu are reprezentant în Parlament.
Taguri
Articolul anterior BEC a respins toate cererile de anulare a alegerilor parlamentare
Articolul următor România s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale la tenis de masă pe echipe mixte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei