Duminică, 07 Iunie 2026

Premierul francez Michel Barnier anunţă o înăsprire a măsurilor asupra imigraţiei

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 02 Octombrie 2024 161 < 1 min citire
Premierul francez Michel Barnier anunţă o înăsprire a măsurilor asupra imigraţiei
Politicile privind imigraţia şi integrarea nu mai sunt stăpânite de o manieră satisfăcătoare", a declarat prim-ministrul francez Michel Barnier, în timpul discursului său de politică generală, anunţând o înăsprire a măsurilor asupra migraţiei, după modelul altor ţări europene, informează agenţia AFP.
Pentru a remedia acest lucru, el intenţionează să pună în aplicare un tratament mai eficace al cererilor de azil sau să faciliteze prelungirea excepţională a reţinerii de cetăţeni străini în situaţie ilegală, pentru a pune mai bine în practică obligaţia de a părăsi teritoriul francez.
Barnier nu exclude nici reducerea numărului de vize eliberate pentru imigranţii din ţări care au reticenţe în a-şi reprimi cetăţenii.
„Vrem să ne controlăm mai bine frontierele”, a adăugat şeful guvernului francez, îndemnând la punerea în aplicare fără întârziere a Pactului european asupra migraţiei şi dreptului de azil adoptat în luna mai, menit să întărească lupta împotriva imigraţiei ilegale în Uniunea Europeană.
De asemenea, a atenţionat Barnier, „Franţa va continua, cât timp va fi necesar, acţiunile pentru restabilirea controalelor la propriile sale frontiere", după cum prevăd unele derogări la reglementările europene şi cum a făcut şi Germania la mijlocul lui septembrie.
Taguri
Articolul anterior Atenție, șoferi! Vor fi restricții de trafic pe autostrada A2 București-Constanța
Articolul următor Dan Diaconescu cercetat pentru act sexual cu un minor, la Judecătoria Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei