Premierul Noii Zeelande, John Key, a anunțat că demisionează, invocând motive familiale, după ce opt ani s-a aflat la cârma unuia dintre cele mai populare guverne, potrivit BBC.
- Publicitate -
Key a condus partidul Național din Noua Zeelandă din anul 2006 și a câștigat alegerile în 2008, 2011 și 2014.
Potrivit presei locale, înainte să anunțe că demisionează, prim-ministrul a anulat câteva interviuri și a părut vizibil emoționat în timpul conferinței.
"Este cea mai grea decizie pe care am luat-o vreodată și nu știu ce voi face în continuare", a mărturisit Key, care a sugerat că demisionează pentru a putea petrece mai mult timp cu familia sa.
"Pentru familia mea, 10 ani la vârful politicii a însemnat un timp îndelungat. Îi sunt dator familiei mele să mă întorc acasă puțin", a mai declarat acesta, citat de independent.co.uk.