Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Premierul Rishi Sunak susţine explorarea petrolului şi gazelor în Marea Britanie

de Sorin MIHALACHE Duminică, 30 Iulie 2023 231 < 1 min citire
Premierul Rishi Sunak susţine explorarea petrolului şi gazelor în Marea Britanie
Premierul britanic Rishi Sunak a susţinut proiectele menite să autorizeze noi explorări de combustibili fosili în largul coastelor Marii Britanii, promiţând în acelaşi timp să fie „pragmatic şi proporţional” cu privire la obiectivul neutralităţii carbonului, transmite agenţia AFP.
Se aşteaptă ca această poziţie să intensifice criticile activiştilor de mediu, care îl acuză pe liderul britanic că a dat înapoi în ceea ce priveşte politicile ecologice pentru a răspunde la neliniştea alegătorilor cu privire la costul potenţial al acestora, pe fondul celei mai grave crize a costului vieţii din Marea Britanie dintr-o generaţie.
Într-un interviu acordat publicaţiei Sunday Telegraph, premierul Sunak a căutat să facă distincţie între Partidul Conservator aflat la putere şi principalul său rival, Partidul Laburist, în aceste probleme, în perspectiva alegerilor generale programate pentru anul viitor.
Laburiştii par pregătiţi să revină la putere după mai mult de un deceniu în care au fost în opoziţie.
Cred că este absolut nebunesc, aşa cum sugerează Partidul Laburist, să se interzică petrolul şi gazele din Marea Nordului", a declarat Sunak pentru ziarul conservator, referindu-se la apele din largul coastei de est a Marii Britanii.
Taguri
Articolul anterior Caz șocant! O mamă și-a agresat sexual fiica în vârstă de trei ani și jumătate
Articolul următor Polițiștii, prezenți pe faleza Constanței, cu sfaturi pentru a preveni furturile și tâlhăriile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei