Duminică, 07 Iunie 2026

Premierul și parlamentarii britanici îi jură credință noului Rege Charles al III-lea

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 10 Septembrie 2022 135 < 1 min citire
Premierul și parlamentarii britanici îi jură credință noului Rege Charles al III-lea
Parlamentari de rang înalt din Marea Britanie au început procesul de jurământ de credinţă faţă de noul rege, Carol al III-lea, informează PA Media/dpa, potrivit Agerpres.
Preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle, a declarat că din cauza ''constrângerilor de timp'', doar un număr mic de parlamentari pot depune jurământul sâmbătă, dar mai mult timp va fi disponibil la o dată ulterioară.
Sir Lindsay a fost primul parlamentar care a depus jurământul, urmat de decanul (tatăl) Camerei, Sir Peter Bottomley, şi de decana (mama) Camerei, Harriet Harman.
Apoi prim-ministrul Liz Truss a rostit jurământul: "Jur pe Dumnezeu atotputernic că voi fi credincioasă şi voi purta loialitate adevărată Majestăţii Sale Regele Charles, moştenitorilor şi succesorilor săi, în conformitate cu legea, aşa să-mi ajute Dumnezeu".
Taguri
Articolul anterior Update. Incendiu la Olimp! Pompierii de la ISU CONSTANȚA intervin pentru a stinge focul
Articolul următor Adrian Mutu, operat de urgență!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei