Duminică, 07 Iunie 2026

Presa italiană protestează împotriva "legii interceptărilor", propusă de Berlusconi

de Cuget Liber Vineri, 09 Iulie 2010 208 1 min citire
Mass-media din Italia au început ieri o grevă de protest împotriva unui controversat proiect de lege propus de guvernul lui Silvio Berlusconi, care restrânge dreptul de difuzare a interceptărilor convorbirilor telefonice din anchetele judiciare, informează Bloomberg, citat de HotNews.
Jurnaliștii din presa tipărită nu au venit la redacții ieri, împiedicând astfel apariția cotidienelor de astăzi, în timp ce ziariștii din agențiile de presă, posturi de radio și televiziune, precum și cei de la publicațiile online vor înceta lucrul astăzi, păstrând "o zi de tăcere" mediatică, a anunțat Federația Națională a presei din Italia (FNSI).
Poliția, procurorii, jurnaliștii, editorii de presă și partidele de opoziție spun că noua lege merge prea departe, va împiedica investigațiile jurnalistice și va îngrădi libertatea presei de a informa cetățenii în privința chestiunilor de interes public.
Proiectul de lege, denunțat de critici ca fiind o "lege-căluș" împotriva presei, a fost adoptat de Senat la începutul acestei luni, iar dezbaterile în Camera Deputaților încep pe 29 iulie. Berlusconi speră ca proiectul să fie aprobat înainte de începerea vacanței parlamentare din august.
Dacă va fi adoptată, noua lege va limita de asemenea și durata în care procurorii pot obține interceptările telefonice - la 75 de zile, față de 18 luni cât este în prezent.
Totodată, jurnaliștii riscă pedeapsa cu închisoarea, iar editorii de presă ar putea primi amenzi drastice, de până la 465.000 euro, pentru difuzarea conținutului interceptărilor sau înregistrărilor audio și video utilizate într-o anchetă.
Articolul anterior Peste 60 de morți în mai multe atentate comise la Bagdan
Articolul următor Croația, Danemarca și Serbia, în calea României la Mondiale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei