Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Președintele interimar, Ilie Bolojan: "Curtea Palatului Cotroceni, deschisă pentru public"

de Madalina PETRESCU Vineri, 14 Martie 2025 454 1 min citire
Președintele interimar, Ilie Bolojan: "Curtea Palatului Cotroceni, deschisă pentru public"
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține în aceste momente o conferință de presă, în care prezintă pe lângă problemele la zi, și inițiativa de a deschide Complexul Palat Cotroceni pentru a fi vizitat de către public.Preşedintele interimar Ilie Bolojan a anunţat, vineri, deschiderea curţii şi a interiorului Palatului Cotroceni, pentru cetăţeni, începând de săptămâna viitoare, el afirmând că este un semn de respect faţă de cetăţeni. Preşedintele a spus că accesul va fi liber atât în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar Palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni.
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan a anunţat într-o conferinţă de presă deschiderea curţii şi a interiorului Palatului Cotroceni, pentru cetăţeni, începând de săptămâna viitoare.
Asta înseamnă că la fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interior, vor fi deschise cetăţenilor. Va fi un acces liber atât în grădini, în curtea interioară, la biserică, iar Palatul propriu-zis va fi integrat în circuitul Muzeului Cotroceni”, a spus Bolojan.
Preşedintele interimar a arătat că ”este un semn de respect faţă de cetăţenii României şi un semn de deschidere din partea Administraţiei Prezidenţiale”.
”Cred că un pas de bază în recâştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului este asigurarea transparenţei, deschiderea acestora şi a respectului faţă de cetăţenii noştri”, a afirmat el.
Preşedintele interimar a mai spus că un punct important este şi posibilitatea de a-i vedea pe militari Batalionului de Gardă care vor fi prezenţi la fiecare final de săptămână, în aşa fel încât copiii noştri să se poată inspira din această elită a Armatei române.
Taguri
Articolul anterior Bacil periculos prezent în apa potabilă a unui spital. DSP confirmă analizele
Articolul următor Cu ce planuri merge Ilie Bolojan la Consiliul European

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei