Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Președintele Parlamentului European a fost externat din spital

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Miercuri, 22 Septembrie 2021 243 < 1 min citire
Președintele Parlamentului European a fost externat din spital
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a fost externat din spitalul din Strasbourg unde fusese internat pe 15 septembrie din cauza unei pneumonii, a anunţat el miercuri pe Twitter, relatează AFP.
"Mă simt mai bine şi ieri medicii de la Spitalul civil din Strasbourg mi-au permis să revin în Italia pentru a continua tratamentul pentru pneumonie", a adăugat el, mulţumind echipei medicale a instituţiei şi tuturor celor care i-au adresat urări de însănătoşire.
Potrivit Agerpres, italianul de 65 de ani din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor a trebuit să renunţe pe 15 septembrie la a prezida sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg şi nu a putut asista la discursul anual privind starea Uniunii rostit de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Fost jurnalist şi prezentator de jurnale televizate în Italia, David Sassoli a fost ales pentru prima dată eurodeputat în 2009, din partea unei formaţiuni de centru-stânga.
Taguri
Articolul anterior Cîțu: OUG privind implementarea programului „Din grijă pentru copii", adoptată de Guvern
Articolul următor O lamă numită Fifi a ajutat specialiştii să creeze o terapie anti-COVID: „Are cei mai eficienți agenți de neutralizare"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei