1 octombrie, ziua în care universitățile și-au deschis porțile pentru studenți, a fost, pe plan local, marcată de vizita președintelui Traian Băsescu la Universitatea "Ovidius" și la Universitatea Maritimă Constanța (UMC), reușind să surprindă plăcut din nou pentru alegerea de a se întoarce acasă.
- Publicitate -
Traian Băsescu a mărturisit, în discursul de la Universitatea "Ovidius", că speră ca universitățile să confere "o șansă în plus în viață" și ca "promoțiile de absolvenți să aducă un suflu nou în viața socială și economică a țării". De asemenea, președintele a ținut să observe dinamica dezvoltării Universității "Ovidius", declarându-se încântat de apariția facultăților cu profil tehnic: "Într-o țară în plină dezvoltare există o nevoie acută de ingineri. Mă bucur că Universitatea «Ovidius» furnizează din nou și partea tehnică a unei economii care are nevoie de fiecare dintre specialiștii absolvenți de studii superioare", a spus Traian Băsescu.
Pe de altă parte, șeful statului s-a arătat dezolat în ceea ce privește învățământul superior și lipsa instituțiilor românești din topul celor mai bune 500 universități din lume sau 100 universități din Europa. Importanța educației trebuie să reprezinte prioritatea unei țări. Cel puțin așa susține președintele țării, care a declarat că "o Românie fără un sistem de educație performant este o Românie care se condamnă la rămânere în urmă, iar efortul bugetar din ultimii ani se va răsfrânge în recunoașterea specialiștilor produși în învățământul superior românesc". Președintele a precizat, de altfel, că "Europa nu mai este continentul extracției de țiței, ci o Europă a educației" și că "singura resursă naturală pe care Europa și România o au în momentul de față este capacitatea oamenilor de a învăța, de a studia, de a deveni buni specialiști, de a contribui la dezvoltare economică, prin știință. Nimeni nu mai poate substitui, în ziua de azi, la nivelul competiției globale, lipsa de perfor-manță a sistemelor de educație".
La finalul discursului, Traian Băsescu i-a asigurat pe studenți de dragostea sa, care poate fi materializată, însă, de Guvern, prin mărirea burselor: "Vă doresc mult succes și vă asigur de toată dragostea mea pentru generația tânără, o dragoste care sper să se manifeste și dinspre Guvern către studenți prin mărirea burselor", a spus președintele.
Rectorul Universității "Ovidius", prof. univ. dr. Victor Ciupină, i-a acordat președintelui Băsescu o plachetă din partea studenților și a profesorilor, în semn de apreciere.
Odată cu deschiderea anului universitar de la "Ovidius", a avut loc și inaugurarea noului corp de laboratoare al Facultății de Medicină, proiectat de arhitectul Paul Andreescu.
Președintele țării și-a continuat vizita cu un tur al Bazei Nautice a UMC, unde a fost întâmpinat de rectorul instituției, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, dar și de studenți.