Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Președintele SUA a numit un coordonator pentru organizarea ripostei la virusul Ebola

de Cuget Liber Vineri, 17 Octombrie 2014 324 < 1 min citire
Președintele SUA a numit un coordonator pentru organizarea ripostei la virusul Ebola
Președintele american Barack Obama a numit vineri un coordonator pentru organizarea ripostei guvernului față de virusul Ebola, au anunțat responsabili de la Casa Albă citați de Reuters și AFP.
Este vorba de Ron Klain, avocat care a lucrat cu mai multe administrații democrate. Rolul său va fi de a asigura că 'sunt coordonate eforturile de a-i proteja pe americani prin depistarea, izolarea și tratarea pacienților cu Ebola', potrivit surselor citate.
Ideea înființării unui post de așa-zis 'țar' pentru un răspuns mai coerent la evoluția virusului era evocată de mai multe zile de media americane.
Fost șef de cabinet al vicepreședintelui Joe Biden, Ron Klain va coopera direct cu consiliera președintelui Obama pentru securitate internă, Lisa Monaco, și cu consiliera pentru securitate națională Susan Rice, potrivit Agerpres.ro.
Până în prezent, prezența virusului Ebola a fost confirmată la două infirmiere din SUA. Acestea lucrau la Texas Health Presbyterian Hospital din Dallas și l-au îngrijit pe pacientul liberian Thomas Eric Duncan, care a decedat din cauza bolii la 8 octombrie.
Taguri
Articolul anterior Antrenamente militare ale românilor și americanilor, în Marea Neagră
Articolul următor Traficanți de arme arestați de DIICOT

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei