Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Preţul energiei creşte în Cehia, iar Parlamentul a aprobat plafonarea sa

de Mircea GHIȚĂ Joi, 22 Septembrie 2022 235 < 1 min citire
Preţul energiei creşte în Cehia, iar Parlamentul a aprobat plafonarea sa
Parlamentul ceh a aprobat plafonarea preţului la energie electrică şi gaze pentru gospodării şi micii consumatori într-o nouă lege a energiei, în contextul creşterii preţurilor, transmite dpa.
Senatul a aprobat, după Camera Deputaţilor, un amendament la legea energiei, iar preşedintele Milos Zeman urmează să semneze amendamentul, etapă considerată a fi o formalitate.
Conform noi legislaţii, gospodăriile private şi micii consumatori, cum ar fi cei care desfăşoară activităţi independente, vor plăti începând din noiembrie echivalentul a cel mult 24 de cenţi pe kilowatt-oră de electricitate şi 12 cenţi pe kilowatt-oră de gaz natural.
Diferenţa dintre preţul pieţei şi plafonul de preţ urmează să fie rambursată furnizorilor la un cost estimat de peste patru miliarde de euro.
Coaliţia guvernamentală, formată din cinci partide şi condusă de premierul Petr Fiala, se afla sub o presiune din ce în ce mai mare după o creştere abruptă a preţurilor la energie. Aproximativ 70.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Wenceslas din Praga la începutul acestei luni, cerând demisia guvernului şi încetarea sancţiunilor împotriva Rusiei, impuse după ce trupele ruse au invadat Ucraina.
Taguri
Articolul anterior Portul Constanța a reluat tradiția zilei sale în Serbia, la Novi Sad
Articolul următor Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei