Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a retras cetăţenia primarului oraşului-port Odesa, Ghennadi Truhanov, întrucât acesta, potrivit serviciului de securitate ucrainean SBU, deţinea şi cetăţenia rusă, informează agenţia DPA.
- Publicitate -
Ucraina le interzice cetăţenilor săi să aibă şi cetăţenie rusă.
„Cetăţenia rusă a anumitor indivizi a fost confirmată şi au fost pregătite decizii relevante în privinţa lor. Decretul a fost semnat", a afirmat Zelenski după o întâlnire cu şeful SBU, Vasil Maliuk.
Odată cu retragerea cetăţeniei, Truhanov pierde şi postul de primar, pe care îl deţinea din 2014, şi ar putea fi deportat.
Ca răspuns la o petiţie, Zelenski a iniţiat simultan înfiinţarea unei administraţii militare pentru acest oraş-port de importanţă strategică.
Truhanov a negat că ar deţine şi cetăţenie rusă şi a spus că se va adresa justiţiei, invocând o anchetă a SBU asupra sa din 2022.