Vineri, 05 Iunie 2026

Primarul PD-L din Hârșova nu pleacă la PSD, dar "orice este posibil, oricând" La Hârșova s-a creat singura alianță PD-L - PSD, lucru explicabil, date fiind relațiile de rudenie dintre liderii celor două partide

de Ada CODĂU Joi, 26 Iunie 2008 514 2 min citire
La nici o lună după alegeri, așa-zisele incompatibilități dintre partidele politice par să se mai estompeze și asta pentru că edili, care până acum susțineau până în pânzele albe solidaritatea cu partidul din care provin, declară, mai nou, că "orice este posibil, oricând", cu orice partid.
Astfel, democrat-liberalul Tudorel Nădrag, șeful administrației publice locale din Hârșova, confirmat de alegători în turul doi al alegerilor, neagă zvonurile conform cărora ar vrea să plece la PSD, însă declară, în același timp, că nu exclude nicio posibilitate. "Ce s-a vehiculat până acum nu există decât la nivel de zvonuri, au fost doar discuții tangențiale, mie personal nu mi s-a propus nimic", a ținut să menționeze primarul din Hârșova.
Tudorel Nădrag a specificat însă și că este dispus să negocieze cu "un partid care ar ajuta comunitatea cu fonduri". "În principiu, în postura de edil șef în care mă aflu acum, sunt dispus să mă duc oriunde, dacă din partea aceea ar veni fonduri mai mari". "Orice este posibil! Oricând!", a subliniat primarul democrat-liberal. Nu în ultimul rând, el a declarat și că, cel puțin pentru moment, "în ciuda tensiunilor din interiorul partidului, de la nivelul județului", va rămâne în PD-L.
Interesant de remarcat este însă, alături de componența Consiliului Local Hârșova -șapte consilieri PD-L, șase liberali și patru social-democrați - faptul că funcția de viceprimar este ocupată de un pesedist, pe numele său George Brătianu. Configurația politică indică, se pare, o situație inedită la nivel de județ: singura alianță PD-L - PSD, cel puțin la nivel de localități mari, fapt care vine să confirme oarecum declarațiile lui Ionel Chiriță. Fostul edil susținea, cu ocazia retragerii sale din cursa pentru primăria Hârșova, că între candidatul PD-L și cel al social-democraților, Ionel Gae, ar exista o relație de rudenie și că, de aceea, nu sunt excluse eventuale înțelegeri pe linie de partid între cei doi.
Articolul anterior Romania ranks fourth in the European Union in terms of industrial orders hike, Eurostat says
Articolul următor Somat de cămătari, vrea să-și vândă un rinichi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei