Duminică, 07 Iunie 2026

Războiul din Ucraina s-ar putea termina până în mai, spune un consilier al președintelui Zelenski

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 15 Martie 2022 125 1 min citire
Războiul din Ucraina s-ar putea termina până în mai, spune un consilier al președintelui Zelenski
Războiul din Ucraina se va termina cel mai târziu în luna mai, când Rusia va rămâne fără resurse pentru a continua invazia începută în 24 februarie, susține Oleksiy Arestovich, consilier al șefului de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
Cred că cel târziu în luna mai trebuie să ajungem la o înțelegere, totuși se poate întâmpla și mai repede dacă în următoarea săptămână, maximum două, se va ajunge la o înțelegere de pace. Vom vedea, vorbesc despre ultimele date posibile. Suntem la răscruce acum: fie va fi un acord de pace rapid, cu retragerea trupelor şi tot ce mai implică, fie va exista o tentativă de a aduna să zicem nişte sirieni pentru runda doi şi, când îi măcinăm şi pe ei, vom avea un acord la jumătatea lunii aprilie sau spre sfârşitul lunii aprilie", susține Oleksiy Arestovich, într-un clip apărut în presa din Ucraina.
După acest moment, spune Arestovich, toată lumea va înțelege că Putin a pierdut într-un fel sau altul. Un alt scenariu pe care-l cataloghează ca fiind complet nebun ar fi ca Rusia să trimită recruţi care să aibă doar o lună de pregătire, a mai adăugat consilierul ucrainean.
Oleksiy Arestovich a precizat că la negocieri Ucraina cere retragerea totală a armatei ruse. 
Taguri
Articolul anterior Cu paşapoarte noi şi fără restricţii, constănţenii îşi fac planuri pentru vacanţe. "Sperăm că vor alege şi România!"
Articolul următor Zelenski le cere soldaților ruși să se predea. "Vă dau o șansă. O șansă de a supraviețui"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei