Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Reacția lui Donald Trump privind retragerea trupelor militare din România. "Nu e foarte importantă"

de Madalina PETRESCU Joi, 30 Octombrie 2025 283 2 min citire
Reacția lui Donald Trump privind retragerea trupelor militare din România. "Nu e foarte importantă"
Donald Trump a avut joi, la bordul avionului prezidențial Air Force One, o primă reacție la reducerea forțelor americane din România, după ce a fost întrebat de această decizie.
Reducerea numărului de soldați ai Statelor Unite din România nu este „foarte importantă”, a spus președintele american.
Care este raționamentul din spatele reducerii forțelor din România, retragerea de trupe americane?", l-a întrebat un jurnalist aflat în Air Force One cu președintele american.
Va trebui să întrebați…adică aș putea să vă spun și eu, dar nu e foarte importantă. Nu e mare lucru", a răspuns Donald Trump.
Administrația Trump a făcut oficial miercuri anunțul retragerii unor trupe americane din România. Conform unui comunicat al Pentagonului, administrația americană anunță că „își schimbă postura forțelor armate în Europa”.
Ca parte a procesului deliberat al secretarului Războiului (secretatul Apărării – n. red.) pentru a asigura o postură echilibrată a aramtei Statelor Unite, Brigada Infanterie A Doua a Diviziei Aeropurtate a 101-a, va fi redesfășurată, după program, înapoi la baza din Kentucky, fără înlocuitor. Aceasta nu este o retragere americană din Europa sau un semnal al unui angajament mai redus față de NATO sau de articolul 5. Mai degrabă, acesta este un semn pozitiv că Europa și-a crescut capacitatea și și-a asumat mai mult responsabilitatea. Aliații noștri NATO respectă apelul președintelui Trump de a-și asuma responsabilitatea apărării convenționale a Europei. Această ajustare la postura armatei SUA nu va schimba mediul securitar din Europa. Statele Unite mențin o prezență robustă în Teatrul European de operațiuni și mențin capacitatea de a desfășura forțe și capacități pentru a atinge obiective acolo și pentru a susține prioritățile SUA, inclusiv angajamentul președintelui Trump de a-i proteja pe aliații NATO", se arată în mesajul transmis de Pentagon.
România și țările aliate din NATO au fost informate de decizia Statelor Unite privind „redimensionarea” prezenței americane din Europa, a informat Ministerul Apărării, miercuri dimineanță. Ministrul Apărării a susținut, ulterior, o conferință de presă în care a informat cu privire la decizie și a clarificat despre ce este vorba.
Vor rămâne în continuare aproximativ 1000 de soldați americani în România, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând o continuare a angajamentului SUA pentru securitatea regională, a spus Moșteanu.
Taguri
Articolul anterior Concurs cu rezultat contestat la șefia Spitalului Județean Constanța. Dr. Iuliana Botezatu aduce acuzații
Articolul următor Criminaliștii au finalizat necropsia doctoriței Ștefania Szabo. Au fost prelevate şi probe toxicologice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei