Duminică, 07 Iunie 2026

Reforma sistemului de pensii, adoptată definitiv de Parlamentul francez

de Cuget Liber Vineri, 29 Octombrie 2010 220 < 1 min citire
Parlamentul francez a adoptat definitiv extrem de contestata reformă a sistemului de pensii după votul final asupra textului dat miercuri de Adunarea Națională și cel de marți din Senat, în pofida unei ample mișcări de protest, precizează Agerpres.
Legea a fost aprobată în Adunarea Națională cu 336 de voturi "pentru" și 233 "împotrivă". Marți, Senatul își confirmase votul pozitiv asupra reformei care majorează de la 60 la 62 vârsta minimă de ieșire la pensie.
Cele două camere ale Parlamentului francez aprobaseră deja o dată această reformă cheie a președintelui Nicolas Sarkozy. Acest al doilea vot deschide calea promul-gării legii, prevăzută pentru mijlocul lunii noiembrie. Promulgarea legii de către șeful statului va permite punerea sa în aplicare.
Reforma este puternic criticată de mai multe luni de către opoziție și sin-dicate, care au organizat mai multe zile de greve și manifestații din primăvară. O nouă zi de acțiuni de protest era prevăzută chiar pentru ieri.
Articolul anterior Sute de persoane au pierit în catastrofa din Indonezia
Articolul următor O invazie de ploșnițe a afectat ONU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei