Duminică, 07 Iunie 2026

Regele Charles l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru câștigarea alegerilor

de Madalina PETRESCU Marţi, 27 Mai 2025 190 1 min citire
Regele Charles l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru câștigarea alegerilor
Regele Charles i-a transmis o scrisoare preşedintelui Nicuşor Dan, în care îi transmmite că, sub conducerea sa, nu numai că relaţia dintre celor două ţări va prospera, dar vor rămâne uniţi în activitatea comună, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii.
Ambasada Marii Britanii la Bucureşti a transmis un mesaj de felicitare al Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea adresat preşedintelui României Nicuşor Dan. Ambasadorul Giles Portman a înmânat mesajul Majestăţii Sale, noului preşedinte ales.
”Stimate domnule preşedinte, Eu şi soţia mea dorim să vă adresăm cele mai calde felicitări pentru alegerea dumneavoastră în funcţia de Preşedinte al României. Mandatul dumneavoastră începe într-o perioadă de mare incertitudine în Europa şi în lume. Împreună, ne confruntăm cu multe provocări, de la combaterea schimbărilor climatice şi protejarea naturii, până la încheierea teribilului conflict din Ucraina. Îmi amintesc foarte bine de vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din Bucureşti, unde ne-am cunoscut când eraţi primar. Ştiu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relaţia dintre ţările noastre va prospera, dar vom rămâne uniţi în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii”, arată Regele Charles în scrisoare.
”Mă gândesc cu drag la timpul petrecut în România în ultimii 27 de ani, am călătorit prin ţară şi am ajuns să cunosc şi să preţuiesc arta, cultura şi patrimoniul arhitectural al ţării dumneavoastră, precum şi pe toţi oamenii din România pe care mă consider atât de norocos că i-am întâlnit. Ştiu că, în Marea Britanie, România are cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri, o relaţie cu atât mai strânsă şi vibrantă cu cât aici există o diasporă românească înfloritoare, care contribuie atât de mult la ţara noastră”, mai spune Regele.
Taguri
Articolul anterior Începe Evaluarea Naţională la clasa a VI-a. Marţi, proba la Limbă şi comunicare
Articolul următor Zeci de răniți după ce un britanic a intrat cu mașina în fanii Liverpool, care sărbătoreau

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei