Duminică, 07 Iunie 2026

"Regina Întunericului" s-a ales cu dosar penal la înmormântarea lui Ciprian Pian

de Madalina PETRESCU Miercuri, 11 Iunie 2025 141 1 min citire
"Regina Întunericului" s-a ales cu dosar penal la înmormântarea lui Ciprian Pian
Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului, experta în funeralii de lux, a rămas fără permis. Scenel s-au petrecut fix în timp e Lucuțar transporta cadavrul lui Ciprian Pian, pe care îl ducea de la INML. Lucuțar a rămas fără permis, după ce a blocat circulația, iar oamenii legii au constatat că dricul la volanul căruia se afla nu avea ITP.
Iată ce prevede legea în astfel de situații:
„Art. 339: Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice
(1) Instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
(4) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.”
Taguri
Articolul anterior Dezvoltarea infrastructurii medicale I1.1: Cabinete ale Medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară finanțat prin PNRR
Articolul următor Sindicaliștii Cartel Alfa ies în stradă: "Guvernanţii vor măsuri care vor sărăci și mai mult angajații"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei