Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Republica Moldova: Procentul cetăţenilor care declară că vorbesc limba română, în creştere

de Sorin MIHALACHE Vineri, 31 Ianuarie 2025 207 1 min citire
Republica Moldova: Procentul cetăţenilor care declară că vorbesc limba română, în creştere
Numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova cu reşedinţă permanentă pe teritoriul republicii care au declarat limba română drept limbă maternă a crescut în ultimii 10 ani cu 8,1 puncte procentuale, de la 23,2% la 31,3% în prezent, arată datele preliminare ale Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2024, prezentate la Chişinău de Biroul Naţional de Statistică, informează Deschide.md.
Româna a fost declarată limbă maternă de 31,3%, rusa de 11,1%, găgăuza de 3,8%, iar ucraineana este limbă maternă pentru 2,9% din locuitorii Republicii Moldova.
Totodată, 49,2% din respondenţi au declarat că vorbesc „limba moldovenească”, cifră în scădere cu 7,7% comparativ cu recensământul din 2014. De menţionat că, din 2023, limba română a devenit, oficial, limbă de stat în Republica Moldova, înlocuind sintagma „limba moldovenească” în Constituţia ţării.
În ce priveşte structura etnică, 77,2% s-au declarat moldoveni, 7,9% români, 4,9% ucraineni, 4,2% găgăuzi, 3,2% - ruși, 1,6% - bulgari, 0,4% - rromi, iar 0,5% au precizat altă etnie.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, la data de 8 aprilie 2024, 2.401.200 de persoane aveau reşedinţa permanentă în Republica Moldova, dintre care 47,1% erau bărbaţi şi 52,9% femei.
De asemenea, 46,4% dintre cetăţenii Republicii Moldova locuiau în mediul urban, iar 53,6% în mediul rural.
Recensământul a mai arătat că 83,4% dintre persoanele cu reşedinţă permanentă în Republica Moldova deţin doar cetăţenia republicii, 15,6% au dublă cetăţenie, iar 0,9% sunt cetăţeni ai altor state.
În ce priveşte structura etnică, 77,2% s-au declarat moldoveni, 7,9% români, 4,9% ucraineni, 4,2% găgăuzi, 3,2% - ruşi, 1,6% - bulgari, 0,4% - rromi, iar 0,5% au precizat altă etnie. 
Taguri
Articolul anterior O nouă ediţie a cursului „Referent Resurse Umane”, la CCINA Constanţa
Articolul următor Elevii Şcolii de Poliţie din Câmpina în pericol după ce o bucată de tavan a căzut pe un pat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei