Un român a fost arestat în Ungaria sub acuzația de terorism, informează NewsIn, citând postul național de televiziune de la Budapesta. Bărbatul nu a cerut asistență consulară și până aseară nu îi fusese dezvăluită identitatea.
- Publicitate -
Ambasada României la Budapesta s-a autosesizat, totuși, și a cerut detalii despre acest caz autorităților ungare.
Potrivit NewsIn, acestea au informat doar că românul este bănuit că ar fi intenționat să detoneze o bombă în casa unui deputat maghiar. În timpul percheziției, în apartamentul suspectului au fost găsite substanțe explozive, arme și muniție.
De asemenea, bărbatul este suspectat că ar face parte dintr-o grupare de extremă dreapta.