Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România își reafirmă poziția în raport cu Kosovo

de Cuget Liber Sâmbătă, 24 Iulie 2010 385 2 min citire
România își reafirmă poziția în raport cu Kosovo
România își reafirmă poziția cunoscută cu privire la nerecunoașterea statalității Kosovo, exprimată constant în ultimii ani, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe, citat de HotNews.ro.
MAE reiterează atașamentul profund și constant al României față de dreptul internațional și respectarea strictă și completă a acestuia, ca fundament esențial al relațiilor internaționale și politicii externe, precum și respectul față de Curtea Internațională de Justiție, organul principal judiciar al ONU, arată MAE după ce a luat notă de avizul consultativ dat de CIJ  joi. Ministerul arată că analiza avizului trebuie făcută detaliat, "pentru a identifica în mod corect și complet raționamentul pe care s-a bazat instanța de la Haga", întrucât textul acestuia "are un caracter complex, datorat multitudinii problemelor juridice analizate, precum și modului în care a fost formulată întrebarea adresată Curții".
MAE consideră că formularea întrebării de către Adunarea Generală a ONU - Declararea unilaterală a independenței de către instituțiile provizorii ale autoguvernării din Kosovo este în concordanță cu legea internațională? - nu a permis CIJ să abordeze problema pe fond.
"Curtea a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului propriu-zis de a face o declarație de independență, dar nu și consecințele juridice ale acesteia, adică problema legalității constituirii unui pretins nou stat", mai arată MAE.
"Prin urmare, Curtea nu a mai examinat problema dacă declarația a condus sau nu la crearea legală a unui stat și nici dacă dreptul internațional conferă Kosovo un drept de a-și declara independența sau un drept la secesiune. Curtea arată foarte clar că nu poate examina - pentru că se află în afara întrebării, așa cum a fost formulată - aplicabilitatea dreptului la autodeterminare în cazul de față. MAE observă că această abordare limitativă este criticată de opiniile dizidente atașate avizului. În aceste condiții, MAE își reafirmă poziția cunoscută cu privire la nerecunoașterea statalității Kosovo, exprimată constant în ultimii ani", se mai precizează în comunicat.
MAE își exprimă speranța în reluarea dialogului dintre Belgrad și Priștina, în vederea identificării unei soluții care să corespundă intereselor ambelor părți și care să vizeze stabilitatea și perspectiva europeană a regiunii.
CIJ a apreciat, joi, că declarația de independență a Kosovo nu a încălcat dreptul internațional, într-un aviz consultativ privind legalitatea acestei declarații.
Articolul anterior Agenda clubbing
Articolul următor Venezuela a rupt relațiile diplomatice cu Columbia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei