Vineri, 05 Iunie 2026

Rusia anunță primul caz de infectare cu virusul Zika

de Cuget Liber Luni, 15 Februarie 2016 175 < 1 min citire
Rusia anunță primul caz de infectare cu virusul Zika
Rusia a anunțat azi primul caz de virus Zika din țară, la o femeie care s-a contagiat în Republica Dominicană unde și-a petrecut vacanța, relatează EFE. Potrivit Departamentului sanitar-epidemiologic din cadrul Rozpotrebnadzor, pacienta a fost internată la secția de boli infecțioase dintr-un spital din Moscova, iar "starea ei este satisfăcătoare".
Femeia nu a prezentat simptome ale bolii imediat după întoarcerea sa din vacanță, însă după câteva zile a început să acuze stare generală proastă, febră și eritem, au precizat sursele.
"Testele de laborator au dezvăluit prezența virusului Zika în probele biologice ale pacientei", au declarat surse din cadrul Rozpotrebnadzor.
Autoritățile sanitare ruse țin sub observație rudele cele mai apropiate ale femeii infectate cu Zika, deși analizele clinice realizate până acum au ieșit negative.
Avionul cu care femeia, rezidentă în Moscova, s-a întors în Rusia a fost dezinfectat "pentru a evita riscurile pentru sănătatea pasagerilor", au spus sursele.
Virusul Zika a fost detectat în circa 30 de țări din America Latină și Caraibe în afară de cazurile aduse în alte regiuni de persoane infectate.
Taguri
Articolul anterior Polițiștii caută un constănțean pentru a-i da înapoi 9.000 de lei!
Articolul următor Mihai Stoica, eliberat din penitenciar

Comentează știrea

CbcJFCuNuGydgDHw
28 aprilie 2016
uSkPGbkwK

B0hVJ1 wfmbzvlnwuey, [url=http://wrvinbhokjzu.com/]wrvinbhokjzu[/url], [link=http://gsddvfdufbyx.com/]gsddvfdufbyx[/link], http://hzcslfqyoxse.com/

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei