Vineri, 05 Iunie 2026

Rusia are premier. Niciun vot împotrivă!

de Cuget Liber Joi, 16 Ianuarie 2020 257 < 1 min citire
Rusia are premier. Niciun vot împotrivă!
Președintele Vladimir Putin a semnat decretul prin care Mihail Mișustin este numit premier al Rusiei, anunțul fiind făcut la scurt timp după ce fostul șef al fiscului a obținut, joi, sprijinul legislativului, transmite Reuters, conform HotNews. Parlamentarii ruși au aprobat numele noului premier printr-un vot în camera inferioară când nu trecuseră nici 24 de ore de la desemnarea acestuia de către Putin. Mișustin a primit 383 de voturi "pentru", niciunul "împotrivă", fiind consemnate 41 de abțineri.
Vladimir Putin l-a desemnat miercuri drept noul premier al țării pe șeful Fiscului rus, Mikhail Mishustin, necunoscut marelui public. Numirea vine la scurt timp după demisia din fruntea guvernului a lui Dmitri Medvedev, care a deținut această funcție timp de aproape 8 ani, pentru ca președintele Vladimir Putin să poată face modificările constituționale pe care le dorește. Medvedev a făcut anunțul surpriză la televiziunea de stat, alături de Putin. Liderul de la Kremlin i-a mulțumit lui Medvedev, un aliat apropiat, pentru munca de până acum.
Putin a propus miercuri un referendum pe tema schimbărilor constituționale majore ce vor muta centrul de greutate al puterii dinspre președinte spre parlament și premier, o decizie ce i-ar permite să rămână la cârma țării după ce va părăsi Kremlinul.
Taguri
Articolul anterior Ceremonie în Portul Constanța: România a preluat comanda!
Articolul următor Călătoriți în Franța? Atenție la greva din transporturi!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei