Duminică, 07 Iunie 2026

Rusia și China nu au ajuns la un acord în domeniul livrărilor de gaze

de Cuget Liber Marţi, 20 Mai 2014 165 1 min citire
Rusia și China nu au ajuns la un acord în domeniul livrărilor de gaze
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au semnat marți, la Shanghai, mai multe acorduri bilaterale, dar nu și cel referitor la livrările de gaze ale Gazprom, evaluat la 400 de miliarde de dolari.
Negocierile urmează că continue, cele două țări fiind interesate de un compromis, potrivit directorului general al Gazprom, Alexey Miller, citat de Bloomberg. 
Oficiali ruși au declarat înainte de întâlnirea celor doi președinți că părțile sunt foarte aproape de un acord, la peste 10 ani după începerea discuțiilor.
Subiectul divergent este cel al prețului, chiar dacă acordul era considerat probabil, având în vedere sancțiunile comerciale și financiare cu care se confruntă Putin din partea Statelor Unite și Uniunii Europene, după anexarea Crimeei.
Cele două țări discută prețul, iar acordul ar putea fi convenit în orice moment, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, după întâlnirea de marți dintre președinții Rusiei și Chinei.
Gazprom, cel mai mare producător de gaze la nivel mondial, intenționa ca acordul cu China National Petroleum (CNBC) să fie semnat în timpul vizitei lui Putin în China.
China, cel mai mare partener comercial al Rusiei, cu schimburi în valoare de 94,5 miliarde de dolari anul trecut, este singura țară din Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite care nu a sancționat acțiunile lui Putin în Ucraina, transmite B1.ro.
Taguri
Articolul anterior Pugilist al CS Farul, medaliat cu bronz la Naționalele de tineret
Articolul următor "Am spart ușa și am intrat peste ei. Dormeau cu pistoalele și săbiile sub pernă"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei