Rapperul Coolio, laureat al premiilor Grammy, a murit în urma unei supradoze de fentanil, a anunţat joi managerul artistului, la şase luni după ce cântăreţul în vârstă de 59 de ani a fost găsit decedat în locuinţa unui prieten din Los Angeles, informează Reuters.
- Publicitate -
Coolio, pe numele real Artis Leon Ivey Jr., este cunoscut pentru hitul său din 1995, ''Gangsta's Paradise'', inclus pe un album omonim.
Melodia, care a făcut parte din coloana sonoră a filmului ''Dangerous Minds'', a fost recompensată cu un Grammy anul următor în categoria ''cea mai bună interpretare rap solo''.
Managerul lui Coolio, Jarez Posey, a declarat că familia rapperului a fost informată joi de Biroul medicului legist al comitatului Los Angeles că muzicianul a murit în urma unei supradoze de fentanil.