Duminică, 07 Iunie 2026

Salariații de la Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" au intrat în grevă japoneză Ei protestează în acest fel față de neplata sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă / Conducerea societății a propus creșterea salariilor cu 19% începând cu 1 aprilie și cu 25% de la 1 octombrie

de Redactor 22 Marţi, 17 Iunie 2008 315 2 min citire
Peste 200 de salariați ai Aeroportului Internațional "Mihail Kogălniceanu" Constanța au intrat ieri dimineață în grevă japoneză în semn de protest față de neintroducerea la plată a sporurilor prevăzute în contractul colectiv de muncă
existent la nivelul societății.
Potrivit declarațiilor făcute de către Emanoil Roiu, liderul sindicatului salariaților din cadrul Aeroportului "Mihail Kogălniceanu", protestul se va desfășura prin purtarea pe braț de către fiecare salariat a unei banderole albe.
Salariații vor fi în grevă japoneză până la sfârșitul acestei săptămâni, iar, între timp, sindicaliștii și conducerea aeroportului vor avea o întâlnire de conciliere la comisia de dialog social.
De partea cealaltă, directorul general al Aeroportului Internațional "Mihail Kogălniceanu", Titus Cazacu, a declarat, pentru "Cuget Liber", că nemulțumirea sindicaliștilor este una firească, mai ales în condițiile în care la mijloc este vorba de o negociere, în cadrul căreia fiecare parte urmărește să obțină cât mai mult, în cazul angajaților fiind vorba de salarii mai mari.
"Negocierile durează de apro-ximativ o lună de zile, în condiții cât se poate de normale. Noi le-am înaintat o propunere de majorare salarială în trepte, respectiv de 19%, începând cu data de 1 aprilie, și de 25%, de la 1 octombrie, în care sunt incluse și aceste sporuri, în condițiile în care ei au solicitat creșterea salariilor cu peste 100% de la 1 iulie. Solicitarea lor nu poate fi însă acceptată în condițiile în care societatea nu își permite o asemenea creștere. Procentele de majorare propuse de noi sunt calculate în funcție de veniturile și cheltuielile societății. Săptămâna aceasta mai sunt programate alte două întâlniri de discuții, marți și vineri, și sperăm ca până la urmă să ajungem la un numitor comun", a declarat Titus Cazacu.
În cazul în care nu se va ajunge la nici o înțelegere, angajații au avertizat că vor declanșa greva de avertisment, care poate fi urmată de greva generală.
Articolul anterior About 200 companies to take part at the consumption goods fair in Bucharest this month
Articolul următor Mii de pensionari constănțeni beneficiază de ajutorul pentru soțul supraviețuitor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei