Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sandu Mazăre și Gabi Stan participă la Festivalul Iaurtului Deputatul și viceprimarul joacă fotbal în Turcia

de Alina BÂRGĂOANU-VASILIU, Adina BOCAI Sâmbătă, 19 Iulie 2008 1210 < 1 min citire
În 17 iulie, ziariștii Cuget Liber și reprezentanții Uniunii Turcilor din Constanța, invitați la Festivalul Lumii Turcice din Yalova, au avut surpriza de a-i întâlni, la granița dintre Bulgaria și Turcia, pe deputatul Alexandru Mazăre și pe viceprimarul Gabi Stan, care se grăbeau să ajungă la Silivri, la Festivalul Iaurtului, unde aveau programate trei... meciuri de fotbal. Blocați la frontieră din cauza unor noi reglementări ale Ministerului Transporturilor din Turcia privind turismul, cei doi oficiali constănțeni au fost descurcați de reprezentanții Uniunii Democrate a Turcilor, care au negociat cu vameșii și în numele lor.
Cei doi erau însoțiți de echipa de fotbal a Asociației sportive a municipiului Constanța și de o echipă de majorete. În formația constănțeană urmau să evolueze, pe lângă deputat și viceprimar, fotbaliștii Adrian Pitu, Stelian Carabaș, Tibi Curt și alte glorii apuse ale fotbalului. Conform declarației viceprimarului, delegația constănțeană a folosit pentru transport autocarul HCM Constanta, care trecuse granița fără probleme, și un autoturism de opt locuri al RATC, pe care îl puteți vedea în fotografie, acesta din urmă fiind oprit la graniță, în lipsa unor documente.
Corespondență de la ziariștii Cuget Liber acreditați la Yalova.
Articolul anterior Romanian stocks fall at starting bell, despite advance on foreign markets
Articolul următor Principalii suspecți ai triplului asasinat de la Mangalia vor pedepse mai mici

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei