La ora 4 dimineața, fâșiile de carne de pui ajung în mijlocul unei lipii libaneze, aparatele de poker înghit leu după leu iar într-un club din Mamaia barmanul încasează 15 lei pentru două beri. Noaptea, pe timp de vară, în Constanța se fac bani.
- Publicitate -
Cele mai profitabile sunt, de departe, unitățile de alimentație publică. Restaurantele și pizzariile fac un profit decent pe timp de noapte, singurul lor impediment fiind că le trebuie clienți cu răbdare.
Însă cei mai câștigați sunt patronii de fast-food-uri. Șaorma este noua mâncare națională, iar o tonetă amplasată strategic face minuni. În nopțile aglomerate, câștigurile sar de 1.500 euro. În medie, se fac cel puțin 500 euro. Într-un interval de 24 de ore, câștigul este de cel puțin 1.000 euro. Însă nu toate șaormeriile se pot lăuda cu astfel de performanțe. Unele localuri se mulțumesc cu 10-20 de clienți pe noapte.
Secretul nu stă doar în locația fast-food-ului. Mâncarea trebuie să fie bună. Din vorbă în vorbă se construiește un renume local de invidiat și oamenii vor veni din toate colțurile orașului ca să testeze cu gura lor cele auzite.
Avantajul mare al unei șaormerii este investiția mică. Un aparat clasic de prăjit carnea costă între 750 și 1.000 lei, în funcție de numărul de radiatoare. O friteuză simplă costă în jur de 400 – 500 lei, în timp ce una dublă poate fi achiziționată și cu 750 lei. Un grătar se cumpără cu 850 – 1.200 lei iar un aparat profesional de tăiat cartofii costă 600 lei. Acea vitrină cu mai multe recipiente, în care sunt așezate roșiile, varza și sosurile, costă de la 1.000 de lei în sus.
Nu este nevoie să le cumperi pe toate și, mai mult, nici nu e necesar să le cumperi noi. Internetul este plin de anunțuri de vânzare a acestor aparate, la prețuri cu până la 25% mai mici. Și asta pentru că pe piața șaormei concurența este extrem de mare. Multe afaceri eșuează după numai câteva luni iar patronii scot totul la vânzare, în speranța că își vor recupera o parte din investiție.
Într-un local bun, lucrează 10 – 15 persoane. Luând în calcul o remunerație lunară de 1.000 lei, rezultă că patronii au bani de salarii după nici o săptămână.
Profitul lunar este greu de calculat, pentru că numărul clienților este extrem de variabil. În orice caz, scăzând salariile, carnea și legumele și restul cheltuielilor administrative, putem aprecia că patronilor le rămân suficienți bani de-o șaorma.