Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sarkozy susține că Franța va ajuta România în proiectul celei de-a doua centrale nucleare

de Cuget Liber Marţi, 19 Mai 2009 373 1 min citire
Șeful statului francez Nicolas Sarkozy i-a propus ieri președintelui Traian Băsescu ajutorul Franței pentru proiectul celei de-a doua centrale nucleare, a anunțat Palatul Elysée, într-un comunicat citat de AFP.
În cadrul unui dejun de lucru, șeful statului francez i-a promis omologului său român "cooperarea Franței, experiența sa și cea a companiilor sale" pentru construirea noii centrale, pe care Bucureștiul vrea să o finalizeze în jurul anului 2020.
România dispune în prezent de o centrală nucleară la Cernavodă, ale cărei două reactoare acoperă în jur de 17% din nevoile energetice ale țării. Două noi reactoare ar trebui să intre în funcțiune în jurul anului 2014-2015.
Mai multe mari grupuri energetice europene și-au anunțat deja interesul pentru construirea unei a doua centrale, care ar trebui să aibă două sau trei reactoare cu o capacitate totală de 3.000 MW. Printre aceste grupuri figurează GDF Suez din Franța, Enel din Italia și E.On din Germania.
Băsescu a confirmat, în cadrul întrevederii cu Sarkozy, că România va alege o "tehnologie europeană" pentru acest proiect, potrivit comunicatului Palatului Elysée. Franța și România au semnat în februarie 2008, cu ocazia unei vizite a președintelui francez, un "parteneriat strategic", reamintește AFP.
Președintele Băsescu a început ieri o vizită de două zile în Franța. Șeful statului a fost primit la Elysée cu onoruri militare ale Gărzii Republicane, dar fără covor roșu, chiar dacă acest "detaliu" de protocol a fost menționat în programul oficial al vizitei. Băsescu a fost așteptat de Nicolas Sarkozy, care l-a primit zâmbind, cei doi oficiali intrând împreună la dejunul de lucru oferit de președintele Franței.
Articolul anterior Trimis în judecată pentru perversiuni sexuale cu cele două fiice vitrege
Articolul următor Sârbii bosniaci intenționează să manifesteze față de politica SUA în Bosnia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei