Luni, 08 Iunie 2026

SCENE ÎNFIORĂTOARE / Și-a înjunghiat soția gravidă, apoi le-a tăiat gâtul celor doi copii: "Dumnezeu a fost gelos pe viața mea fericită!"

de Cuget Liber Sâmbătă, 08 Iulie 2017 2444 1 min citire
SCENE ÎNFIORĂTOARE / Și-a înjunghiat soția gravidă, apoi le-a tăiat gâtul celor doi copii: "Dumnezeu a fost gelos pe viața mea fericită!"
Soția gravidă înjunghiată, cei doi copii cu gâtul tăiat și niciun cuvânt pentru a explica oroarea: un român în vârstă de 40 de ani care și-a ucis întreaga familie a fost condamnat vineri în Franța la 30 de ani de închisoare, transmite AFP, preluată de Agerpres.
El a scăpat, însă, de pedeapsa cu închisoarea pe viață, cerută de procuratură.
În iulie 2014, bărbatul și-a ucis soția însărcinată în luna a șaptea cu 13 lovituri de cuțit. Femeia a fost găsită într-o baltă de sânge, alături de cei doi copiii de cinci ani și 18 luni, care au fost înjunghiați, în camera de zi a locuinței lor de la periferia Parisului.
În absența unui mobil clar și cu un acuzat care a povestit numai frânturi de amintiri, psihicul criminalului a fost tema care a dominat cele cinci zile ale procesului. Cea mai relevantă afirmație a acestuia a fost: "Cred că Dumnezeu a decis astfel pentru că a fost gelos pe viața mea fericită!"
Electrician în construcții, care părea că își iubește copiii și trecea drept un muncitor model, bărbatul ar fi fost victima unei "alterări a discernământului", a unei crize psihotice trecătoare. A fost teza celor doi psihiatri care l-au examinat, intrigați, la rândul lor, de "actul de neînțeles" al unui "subiect lipsit de orice patologie".
E posibil ca individul, care a încercat să se sinucidă la câteva zile după crimele sale, să-și fi pierdut rațiunea după o afirmație a soției sale, trăită "ca un abandon" intolerabil, pe fondul disputelor frecvente din cauza problemelor financiare ale cuplului, și-a expus analiza, în fața instanței, unul dintre psihiatri.
"Pedeapsa contează mai puțin", a declarat pentru AFP avocata familiei victimelor, Valentine Rebérioux. "Singura miză era să aflăm dacă știa ce a făcut, iar curtea a răspuns da", a adăugat aceasta.
Taguri
Articolul anterior A FOST MĂCEL ÎN ÎNCHISOARE! 20 DINTRE DEȚINUȚI, MORȚI!
Articolul următor Sute de țări au semnat împotriva armelor NUCLEARE. Țările importante care au refuzat tratatul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei