Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut comunităţii internaţionale să trimită militari în Haiti, ţară care a cerut ajutor în lupta împotriva grupurilor de infractori, informează AFP.
- Publicitate -
„Secretarul general cere comunităţii internaţionale, inclusiv membrilor Consiliului de Securitate, să examineze de urgenţă cererea guvernului haitian de desfăşurare fără întârziere a unei forţe armate internaţionale specializate, pentru a face faţă crizei umanitare", a transmis printr-un comunicat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Guterres.
Cel mai înalt reprezentant al ONU este în continuare extrem de preocupat de situaţia din Haiti, care se confruntă cu o explozie de cazuri de holeră, într-un context de deteriorare dramatică a securităţii, care a paralizat ţara, arată documentul.
Conform aceleiaşi surse, Guterres a trimis duminică o scrisoare către Consiliul de Securitate, prezentând opţiuni pentru susţinerea mai puternică a securităţii în Haiti, aşa cum ceruse Consiliul în rezoluţia 2645/2022.
ONU a avertizat contra pericolului de epidemie de holeră în Haiti, ţară deja grav afectată de insecuritate, al cărei premier, Ariel Henry, a cerut ajutor. Pe lângă valul de violenţe, haitienii sunt afectaţi de penuria de carburant şi apă potabilă, care împiedică funcţionarea spitalelor.