Duminică, 07 Iunie 2026

Secretarul general al ONU cere încetarea imediată a ostilităților în Libia

de Cuget Liber Luni, 03 Septembrie 2018 191 < 1 min citire
Secretarul general  al ONU cere încetarea imediată  a ostilităților în Libia
 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat, sâmbătă, "toate părțile să înceteze imediat ostilitățile în Libia și să se conformeze armistițiului încheiat în trecut sub egida Națiunilor Unite", relatează AFP.
"Antonio Guterres condamnă continuarea violențelor în interiorul și în jurul capitalei Libiei și în special bombardamentele la întâmplare la care au recurs grupările armate, care ucid și rănesc civili, printre care copii", a precizat un comunicat al serviciilor sale.
De asemenea, Statele Unite, Marea Britanie, Italia și Franța ceruseră anterior încetarea luptelor într-un comunicat comun dat publicității la Roma.
Circa 40 de persoane și-au pierdut viața și peste 100 au fost rănite, în majoritate civili, în cinci zile de confruntări între miliții rivale în cartierele din sudul orașului Tripoli, potrivit unui bilanț oficial anunțat vineri seară.
De la căderea regimului condus de Muammar Gaddafi în 2011, Tripoli se află în centrul luptelor de influență între diverse miliții în căutare de bani și putere. 
Taguri
Articolul anterior Iranul respinge apelul Parisului la deschiderea de negocieri lărgite
Articolul următor Manifestații pro și contra imigranților, în Germania

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei