Joi, 04 Iunie 2026

Seism în Marea Neagră

de Cuget Liber Joi, 12 Aprilie 2012 1752 1 min citire
Seism în Marea Neagră
Două seisme s-au produs, în doar câteva ore, în România. Primul, cu o magnitudine de 2,5 pe Richter, s-a produs aseară în Marea Neagră.
Cutremure în România. Primul seism s-a produs, seara trecută, în zona Mării Negre, la adâncimea de 1 km, la 120 de kilometri de țărm, iar cel de-al doilea în această dimineață, în Vrancea.
Seismul din Vrancea s-a produs la ora 3:33, la adâncimea de 134 kilometri. Cutremurul avut o magnitudine de 3,5 pe Richter, în zona localității Nereju, la 43 de kilometri de Focșani și s-a resimțit și în județul Buzău.
Mircea Radulian, directorul științific al Institutului Național de Fizică a Pãmântului, a declarat, la TVR Info, că seismul înregistrat joi dimineața este cel mai mare din februarie până în prezent, însă nu constituie niciun motiv de îngrijorare, scrie MEDIAFAX.
Mircea Radulian a subliniat faptul că sesimul din Vrancea nu are legătură cu cel din Indonezia. Reamintim că miercuri s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 8,6 grade, în largul insulei Sumatra.
Mai mult, directorul științific al INFP a declarat că în medie, pe lună, se înregistrează 15-20 de cutremure, iar activitatea seismică înregistrată în ultima perioadă este mică în comparație cu statisticile seismologilor.
Astfel, Mircea Radulian a susținut că, în februarie, s-au înregistrat opt seisme, în martie 14, iar în luna aprilie, până în prezent, șase cutremure.
"2012 nu reprezintă nimic special pentru România (din punct de vedere sesimologic-n.r.)", a precizat Mircea Radulian.
Oficialul a spus că pentru România un cutremur, în Vrancea, cu magnitudinea de 7 grade ar constitui unul care ar produce efecte deosebit de puternice.
Taguri
Articolul anterior Continuă protestele în portul Constanța
Articolul următor Peste 60% dintre angajații APC au semnat lista pentru demiterea directorului Popa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei