Duminică, 07 Iunie 2026

Serbia pierde anual un miliard de euro pentru că nu l-a capturat pe Ratko Mladici

de Cuget Liber Joi, 11 Noiembrie 2010 333 < 1 min citire
Serbia pierde anual fonduri de peste un miliard de euro din cauza incapacității de arestare a lui Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor bosniaci, afirmă adjunctul procurorului sârb pentru crime de război, Bruno Vekarici, citat de site-ul postului B92 și preluat de Mediafax.
Banii sunt pierduți la capitolul investiții și din fondurile acordate de Uniunea Europeană, explică Vekarici.
Acest lucru înseamnă practic că fiecare cetățean sârb pierde în medie aproximativ 160 de euro lunar pentru că Ratko Mladici și Goran Hadzici încă sunt în libertate, subliniază procurorul.
Potrivit lui Vekarici, efectele se văd în ritmul lent al privatizărilor, în accesarea limitată a fondurilor europene și în investițiile străine.
Investitorii doresc să afle în primul rând care sunt progresele Serbiei spre integrarea europeană, subliniază Vekarici, precizând că statul alocă fonduri pentru aproximativ 10.000 de membri ai serviciilor de securitate care îi caută zilnic pe suspecții de crime de război.
Articolul anterior Tribunalul Vâlcea a decis că reducerea salariilor cu 25% este ilegală
Articolul următor Bulgaria și Rusia creează o companie comună pentru South Stream

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei