Sfârșit tragic pentru un bărbat din Pennsylvania, SUA. Acesta murit la spital după ce a fost sugrumat de propriul animal de companie, un Boa Constrictor de 5 metri, potrivit
Antena3.roBărbatul avea 27 de ani și murit la Spitalul Lehigh Valley din Cedar Crest, din cauza unor leziuni cerebrale apărute prin asfixiere, potrivit USA Today.
- Publicitate -
„Un șarpe din specia Boa Constrictor, de peste 5 metri lungime, s-a încolăcit în jurul gâtului domnului Senseman, provocând astfel leziuni anoxice ale creierului (lipsa totală de oxigen în creier)", a precizat Biroul de medicină legală.
Unul din ofițeri a împușcat șarpele în cap, pentru că reptila nu avea nicio intenție să-și elibereze stăpânul. Poliția a precizat că focul de armă a fost tras în momentul în care capul reptilei era la distanță de corpul victimei.
Șarpele nu a murit imediat, dar polițiștii au putut să-l elibereze pe bărbat, care a fost dus la spital.