Duminică, 07 Iunie 2026

Situație disperată. Zeci de oameni au rămas fără apă potabilă

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 29 Noiembrie 2025 179 1 min citire
Situație disperată. Zeci de oameni au rămas fără apă potabilă
Zeci de mii de oameni din 12 localități din Prahova au rămas fără apă potabilă. Consiliul Judeţean Prahova, principal acţionar al furnizorului de apă, susţine că problema nu este la furnizorul Hidro Prahova, care doar transportă apa, ci la barajul Paltinu, unde instalaţiile au intrat în blocaj tehnic din cauza turbidităţii. Autoritățile vorbesc despre o situație „critică”.
Furnizarea apei potabile este total oprită în localităţile Câmpina, Breaza, Băicoi, Adunaţi, Poiana Câmpina, Şotrile, Băneşti, Brebu, Telega, Vărbilău, Aluniş şi parţial în comuna Floreşti din judeţul Prahova, situaţia fiind catalogată drept una „critică”, cu impact direct asupra a zeci de mii de oameni.
Consiliul Judeţean Prahova, care este principalul acţionar al furnizorului de apă Hidro Prahova, anunţă că furnizorul nu este responsabil pentru această situaţie.
Problema nu provine de la Hidro Prahova. Societatea nu produce şi nu tratează apă, ci doar transportă ceea ce primeşte din sistemul de captare şi tratare. În acest moment, producţia este oprită la sursă, motiv pentru care nu există apă de transportat către consumatori. Blocajele ţin exclusiv de instituţiile care administrează barajul Paltinu, captarea şi Staţia de Tratare Voila. Ploile din ultimele zile au generat un nivel ridicat de aluviuni, turbiditatea a depăşit limitele admise, iar instalaţiile au intrat în blocaj tehnic. Aceste condiţii fac imposibilă tratarea apei la parametrii ceruţi de OG nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman", informează, sâmbătă, Consiliul Judeţean Prahova.
Taguri
Articolul anterior Arme letale trimise prin curier. Expeditorul a fost arestat preventiv pentru contrabandă
Articolul următor Pericol de explozie. O cisternă cu 19 tone de GPL s-a răsturnat într-un șanț

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei