Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Sondaj Avangarde: 74% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie greşită

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 20 Septembrie 2025 239 2 min citire
Sondaj Avangarde: 74% dintre români consideră că ţara merge într-o direcţie greşită
Aproape trei sferturi dintre români (74%) consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, 21% sunt de părere că direcţia este bună, iar 2% nu pot aprecia/nu răspund, relevă un sondaj autofinanţat Avangarde, dat sâmbătă publicităţii.
Dacă în iunie 38% dintre respondenţi considerau că direcţia în care se îndreaptă România este una bună, în iulie procentul a scăzut la 27% şi trendul s-a păstrat descrescător pentru august (23%) şi septembrie (21%).
Procentul celor care au răspuns că direcţia este greşită a crescut din iunie – 53%, iulie – 66%, august – 73% şi septembrie – 74%.
De asemenea, şi procentul celor care s-au încadrat la „nu pot aprecia/nu răspund” a variat: iunie – 9%, iulie – 7%, august – 4% şi septembrie – 5%.
Totodată, mai mult de jumătate dintre intervievaţi (51%) susţin că sunt mai degrabă „dezamăgiţi” de modul în care gestionează actualul Guvern România, ţinând cont de aşteptările pe care le aveau înainte de ianuarie 2025, 23% mai degrabă „încântaţi”, alţi 23% nu aveau aşteptări şi 3% „nu ştiu/nu răspund”.
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, dintre cei 64% care au indicat un partid, 41% ar vota AUR, 19% – PSD, 13% – PNL, 12% – USR, 6% – UDMR, 2% – SOS România, 2% – POT, câte 1% – Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară şi DREPT şi 2% alte partide.
La întrebarea „Care este cea mai mare temere a dumneavoastră legată de perioada următoare?", 28% dintre români au răspuns „o eventuală criză economică”, 26% – „escaladarea războiului din Ucraina”, 19% – „viitorul copiilor”, 12% – „probleme de sănătate”, 10% – „ura din societate”, 2% au indicat altă temere şi 3% au ales „nu ştiu/nu răspund”.
Sondajul a fost realizat la nivel naţional în perioada 9 – 18 septembrie, pe un eşantion multistratificat probabilistic de 1.300 de subiecţi din populaţia adultă (18 ani şi peste), neinstituţionalizată a României. Marja de eroare, la un nivel de încredere de 95%, este +/- 2,3%. 
Taguri
Articolul anterior Donald Trump lansează „viza de aur”. Ce sumă trebuie să plătești pentru a deveni cetățean cu "calități excepționale"
Articolul următor România riscă sancțiuni uriașe, dacă nu implementează sistemele necesare pentru buletinele electronice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei