Părinții elevilor unei școli din Craiova au strâns o sumă de bani record pentru cadourile de Crăciun ale profesorilor. Unele cadre didactice s-au simțit ofensate, potrivit
Antena3În perioada sărbătorilor, majoritatea părinților din România obișnuiesc să strângă bani pentru cadourile profesorilor, cu toate că unele cadre didactice nu agreează astfel de gesturi.
- Publicitate -
Se fac liste cu numele copiilor, iar în dreptul fiecăruia apare suma cu care a contribuit. De cele mai multe ori apar certuri între părinți din cauza sumelor uriașe solicitate.
Este și cazul unei școli din Craiova unde fiecare elev a contribuit cu 250 de lei pentru cadoul profesorilor. Unii părinți nu au fost de acord cu suma solicitată și s-au gândit să facă publică pe un grup Facebook lista cu sumele date.
"Tabelul a fost trimis către grup de un părinte care nu a fost de acord cu inițiativa celorlați de a contribui cu suma respectivă. Nu a dorit să se expună, a tras un semnal de alarmă despre o practică nepotrivită în instituțiile de învățământ. Grupul nostru și-a asumat publicarea în acest mod!", este descrierea postării de pe Facebook.