Duminică, 07 Iunie 2026

Țările baltice îi cer președintelui american să le apere împotriva Rusiei

de Cuget Liber Miercuri, 04 Aprilie 2018 154 2 min citire
Țările baltice îi cer președintelui american să le apere împotriva Rusiei
Liderii țărilor baltice i-au cerut, ieri, președintelui american Donald Trump să le trimită mai mulți soldați și să întărească apărarea americană pe flancul estic al NATO, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres.
Președinta lituaniană Dalia Grybauskaite, omologii săi estonian Kersti Kaljulaid și leton Raimonds Vejonis au fost primiți la Casa Albă într-un moment în care Washingtonul pare să-și înăsprească poziția față de Moscova.
Discursul mai ferm adoptat recent de Donald Trump la adresa Kremlinului a aplanat îngrijorările suscitate în regiunea baltică de primele declarații conciliante ale președintelui american adresate Rusiei după instalarea lui la putere.
Un înalt responsabil lituanian a declarat, sub protecția anonimatului, că țările baltice cer SUA să le trimită mai frecvent baterii de rachete antirachete Patriot pentru exerciții militare. Ele vor, de asemenea, să facă parte din scutul antirachetă al NATO în Europa.
"Sper că SUA și alți aliați înțeleg că spațiul aerian al țărilor baltice trebuie să fie mai bine păzit și apărat", a declarat Dalia Grybauskaite. "Este important ca trupele americane să se afle în rotație permanentă în toate țările baltice", a adăugat ea.
Anul trecut, NATO a desfășurat patru batalioane multinaționale în Polonia și în cele trei țări baltice, pentru a atenționa împotriva unei eventuale acțiuni pripite ruse, în timp ce armata americană a trimis rachete Patriot în Lituania, în cadrul unor exerciții.
Venit în iulie într-o vizită în Estonia, vicepreședintele american Mike Pence a evocat posibilitatea ca SUA să desfășoare aici sisteme Patriot.
Țările baltice au fost îngrijorate de retorica din campania electorală a lui Trump, de faptul că acesta a pus sub semnul întrebării utilitatea NATO și de absența inițială a unor critici la adresa președintelui rus Vladimir Putin.
În 2018, pe un zid din Vilnius a apărut imaginea lui Trump aplicând un sărut tandru pe buzele lui Putin (referire la sărutul pe gură dintre Leonid Brejnev și liderul sovietic german Eric Honecker), în timp ce un sondaj publicat anul trecut a dezvăluit că doi lituanieni din trei nu au încredere în președintele american. Însă atitudinea oamenilor s-a schimbat după ce Trump a decis să furnizeze rachete antitanc Ucrainei, pentru a o ajuta să lupte împotriva separatiștilor susținuți de Moscova și a sporit finanțarea forțelor americane din Europa. 
Taguri
Articolul anterior A văzut că fetița sa de 10 ani discuta cu un bărbat pe Facebook. Când a citit toată conversația, tatăl a rămas șocat. Ce trebuia să facă micuța
Articolul următor Delegație a Parlamentului European, vizită de evaluare la Chișinău

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei